Dincolo de ambalaj
e-ai întrebat vreodată de ce doar când întâlnești anumite persoane, ecoul cuvintelor tale răsună în trupul lor, se transformă într-un cântec primăvăratic și se-ntoarce în al tău pentru a-ți încălzi sufletul? Pentru ca nu-s oameni-ambalaje, acei oameni dezgoliți de orice sentiment si-mbrăcați cu haine grele la care nu renunță de teamă, teama de vreme rea.
10 martie
Natura, într-o continuă transformare, răspândește viață prin toți porii: florile ce împrospătează aerul ușor rece de început de martie cu mireasma lor dulce, firele de iarbă care au ieșit încă din luna februarie din solul umed pentru a se bucura de razele călduţe ale soarelui ce se joacă de-a v-aţi-ascunselea cu umbrele fine de nori răzleți care brăzdează cerul de un albastru infinit, păsări care mai de care ce se fugăresc una pe alta la nesfârşit și care ating în zborul lor amețitor mugurii copacilor, fără însă să obosească vreun pic.
Pe o astfel de vreme, nu are cum să nu îţi fie drag să mergi la facultate iar cum drumul până-ntr-acolo e destul de lung, poţi să te bucuri din plin de energia primăverii care te învăluie delicat.
E așa plăcut să începi săptâmana zâmbind. Deși urma să susțin un test la germană din materia de pe primul semestru la care nu am apucat să învăț deoarece nici dacă aș fi avut trei ani de germana în spate, nu aș fi reușit să parcurg cele paisprezece capitole studiate de colegii mei timp de cinci luni, zâmbetul nu mi-a pierit decât în momentul în care am primit subiectele, dar asta pentru câteva secunde căci, odată ce am început să le rezolv, acesta s-a strecurat iar pe buze.
Cum îl știu tare încăpățânat, l-am lăsat în pace, să își facă de cap, ba chiar să zboare pe chipul altor persoane necunoscute atunci când am terminat cursurile, iar vântul, un hoțoman si jumătate, îl ajută fără ca eu să ma mai pot împotrivi.
Îndreptându-mă spre floraria Fleurs Gallet Siddré, mi-am dat seama că trebuia să mai stau la bibliotecă deoarece mai erau patruzeci de minute până avea sa apară Deborah, prietena mea din Anglia, dar cum nu îmi place deloc să întârzii la o întâlnire, am zis ca nu voi simți cum vor trece minutele având în vedere vremea frumoasă de afară.
De cum ceasul a trecut de ora 17:15 iar soarele a început să se îndrepte ușor-ușor către asfințit, m-a cuprins frigul și, odată cu acesta, teama că Deborah nu va veni. Regretam că nu îi cerusem numarul de telefon de cu seara.
Trebuie sa apară, repetam eu în gând.
Dintre sutele de persoane din Place de Luxembourg, nu ma îndoiam că nu aveam cum să nu o recunosc. În fond, cui i-ar fi greu să o facă? La concertul Larei din București, am zărit-o în mulțimea (peste patru mii de oameni) ce se îndrepta spre ieșirea din Sala Palatului. Și, în ciuda acestui fapt, Deborah nu a apărut nici la 17:30, nici la 17:45. Am înconjurat gara de cel puțin cinci ori. Singurul cerșetor din fața ce era sprijin de un perete se uita ciudat la mine. Probabil amețise și el.
Dezamăgirea nu a întârziat sa își facă simțită prezența. Auzeam cum mă ceartă stomacul(nu apucasem să mănânc decât câțiva biscuiți), dar nu voiam sa renunț. Ceva îmi spunea ca este acolo. Unde? La stânga? la dreapta? Nu știu unde, dar era acolo.
Ceasul indica ora 17:49 când am decis să plec acasă, dar nici nu am făcut bine câțiva pași că am auzit telefonul sunând.
Ciudat, îmi zic. Cine ar putea sa fie? Rar mi se întâmplă să primesc vreun apel de la cineva.
Aflu dintr-un mesaj trimis de Diana că Deborah mă căutase pe Facebook și mă așteaptă de trei ore. Bine, bine! Dar, unde este?
Acum, Place du Luxembourg mi se părea se lărgește, că oamenii devin din ce în ce mai mici și eu odată cu ei.
Pierdută în spațiu, m-am dus spre singurul în care credeam că nu are cum să fie, dar... surpriză! Chiar acolo se afla!
Stătusem la nici măcar douăzeci de metri distanță una față de cealaltă în tot acest timp și noi nu știusem lucrul acesta. Ce grozăvie!
Cu un zâmbet tâmp pe față pe care nu puteam să îl ascund, m-am apropiat de ea. Era vizibil că se supărase. Am încercat să îi explic cauza întârzierii mele și, spre mare-mi bucurie, a înțeles.
A urmat o oră cu povești în engleză, râsete, suc proaspăt de portocale și multă voie bună.
Despre Deborah nu o să vă vorbesc. Este una dintre Acei oameni.
Și, da! Vreau să se repete cât mai repede posibil!
Aceeași persoană, aceeași oră, același loc:
10 martie
Natura, într-o continuă transformare, răspândește viață prin toți porii: florile ce împrospătează aerul ușor rece de început de martie cu mireasma lor dulce, firele de iarbă care au ieșit încă din luna februarie din solul umed pentru a se bucura de razele călduţe ale soarelui ce se joacă de-a v-aţi-ascunselea cu umbrele fine de nori răzleți care brăzdează cerul de un albastru infinit, păsări care mai de care ce se fugăresc una pe alta la nesfârşit și care ating în zborul lor amețitor mugurii copacilor, fără însă să obosească vreun pic.
Pe o astfel de vreme, nu are cum să nu îţi fie drag să mergi la facultate iar cum drumul până-ntr-acolo e destul de lung, poţi să te bucuri din plin de energia primăverii care te învăluie delicat.
E așa plăcut să începi săptâmana zâmbind. Deși urma să susțin un test la germană din materia de pe primul semestru la care nu am apucat să învăț deoarece nici dacă aș fi avut trei ani de germana în spate, nu aș fi reușit să parcurg cele paisprezece capitole studiate de colegii mei timp de cinci luni, zâmbetul nu mi-a pierit decât în momentul în care am primit subiectele, dar asta pentru câteva secunde căci, odată ce am început să le rezolv, acesta s-a strecurat iar pe buze.
Cum îl știu tare încăpățânat, l-am lăsat în pace, să își facă de cap, ba chiar să zboare pe chipul altor persoane necunoscute atunci când am terminat cursurile, iar vântul, un hoțoman si jumătate, îl ajută fără ca eu să ma mai pot împotrivi.
Îndreptându-mă spre floraria Fleurs Gallet Siddré, mi-am dat seama că trebuia să mai stau la bibliotecă deoarece mai erau patruzeci de minute până avea sa apară Deborah, prietena mea din Anglia, dar cum nu îmi place deloc să întârzii la o întâlnire, am zis ca nu voi simți cum vor trece minutele având în vedere vremea frumoasă de afară.
De cum ceasul a trecut de ora 17:15 iar soarele a început să se îndrepte ușor-ușor către asfințit, m-a cuprins frigul și, odată cu acesta, teama că Deborah nu va veni. Regretam că nu îi cerusem numarul de telefon de cu seara.
Trebuie sa apară, repetam eu în gând.
Dintre sutele de persoane din Place de Luxembourg, nu ma îndoiam că nu aveam cum să nu o recunosc. În fond, cui i-ar fi greu să o facă? La concertul Larei din București, am zărit-o în mulțimea (peste patru mii de oameni) ce se îndrepta spre ieșirea din Sala Palatului. Și, în ciuda acestui fapt, Deborah nu a apărut nici la 17:30, nici la 17:45. Am înconjurat gara de cel puțin cinci ori. Singurul cerșetor din fața ce era sprijin de un perete se uita ciudat la mine. Probabil amețise și el.
Dezamăgirea nu a întârziat sa își facă simțită prezența. Auzeam cum mă ceartă stomacul(nu apucasem să mănânc decât câțiva biscuiți), dar nu voiam sa renunț. Ceva îmi spunea ca este acolo. Unde? La stânga? la dreapta? Nu știu unde, dar era acolo.
Ceasul indica ora 17:49 când am decis să plec acasă, dar nici nu am făcut bine câțiva pași că am auzit telefonul sunând.
Ciudat, îmi zic. Cine ar putea sa fie? Rar mi se întâmplă să primesc vreun apel de la cineva.
Aflu dintr-un mesaj trimis de Diana că Deborah mă căutase pe Facebook și mă așteaptă de trei ore. Bine, bine! Dar, unde este?
Acum, Place du Luxembourg mi se părea se lărgește, că oamenii devin din ce în ce mai mici și eu odată cu ei.
Pierdută în spațiu, m-am dus spre singurul în care credeam că nu are cum să fie, dar... surpriză! Chiar acolo se afla!
Stătusem la nici măcar douăzeci de metri distanță una față de cealaltă în tot acest timp și noi nu știusem lucrul acesta. Ce grozăvie!
Cu un zâmbet tâmp pe față pe care nu puteam să îl ascund, m-am apropiat de ea. Era vizibil că se supărase. Am încercat să îi explic cauza întârzierii mele și, spre mare-mi bucurie, a înțeles.
A urmat o oră cu povești în engleză, râsete, suc proaspăt de portocale și multă voie bună.
Despre Deborah nu o să vă vorbesc. Este una dintre Acei oameni.
Și, da! Vreau să se repete cât mai repede posibil!
Aceeași persoană, aceeași oră, același loc:
Commentaires
Enregistrer un commentaire
Merci.