La ville de l'amour et des lumières, Paris, est très belle, c'est vrai, mais elle est d'une beauté irréelle lorsqu'on est entouré de gens qui restent dans son coeur pour toujours!

Credeam că îmi va fi ușor să scriu despre scurta călătorie la Paris, dar nu îmi este deloc și nu pentru că vorbesc despre visul pe care l-am avut odată, acela de a vedea cu proprii-mi ochi orașul cunoscut pentru bucataria-i cu gusturi și mirosuri rafinate, pentru la Seine, La Tour Eiffel, Cathédrale Notre Dame de Paris și nu în ultimul rând La Joconde a lui Leonardo da Vinci. În clasa a V a, când am descoperit pasiunea pentru limba franceză, nu îmi doream să îl vizitez. Voiam să devin profesor la școala în care învățam și atât. Gândurile nu îmi zburau mai departe de locul natal. Până într-o zi, când, stând pe internet, am observat poza de avatar a unei persoane din lista mea de messenger care tocmai fusese în capitala Franței. Dacă nu mă înșel, aveam vreo cinsprezece ani. Atunci am simțit pentru prima dată dorința de a călători în orașul luminilor și al iubirii. Au trecut șase ani de atunci, timp în care alte visuri au fost prioritare; nu l-am abandonat însă pe cel din urmă. Acesta a devenit împlinire într-o zi de început de aprilie, așa, pe neașteptate. Trebuia să ajung în sudul Franţei undeva pe la sfârșitul lunii martie și, tot căutând bilete pe internet, am găsit o companie de autobuze cu prețuri foarte accesibile. Deși drumul până-ntr-acolo a fost anulat din cauza programului foarte încărcat de la facultate, ideea de a merge în țara vecină nu a dispărut deloc. Tind să îi dau dreptate celui care a afirmat că universul contribuie la îndeplinirea tuturor dorințelor căci, discutând cu o prietenă din Paris despre lucrul acesta, ea a venit cu propunerea de a o vizita. Ce bucurie! Două zile mai târziu, mi-am rezervat biletele. Nu am putut să dorm în noaptea dinaintea plecării. Gândul că aveam să trec granița îmi dădea fiori. Inima se izbea puternic de pereții trupului meu. Stai calmă,  îi zic eu cu jumătate de gură. Ultimele pregătiri au fost făcute dimineaţa devreme. La 1:27 am plecat.

În apropierea catedralei Saint-Michel et Gedule, obserb un autobuz ce semăna perfect cu Megabus. Chiar el era! M-am ţinut după el până a parcat. De undeva, de nicăieri, a apărut un altul, cu număr de Constanţa. Pe care să îl aleg acum? îmi zic zâmbind ştrengăreşte. Grea decizie.

M-am îndreptat spre primul. De cum uşile s-au deschis, o mare de oameni s-au adunat în faţa lor. Toţi vorbeau în engleză. Ciudat, tare ciudat. Am așteptat până mi-a venit rândul; în tot acest timp, mi-am scos actele. Şoferul, un tânăr foarte serios, nu mi-a găsit numele pe listă. M-a întrebat în limba lui Shakespeare data nașterii și cum mă numesc. I-am spus și, totodată, mi-am cerut scuze că engleza mea nu este la fel de bună ca a celor care fuseseră înaintea mea.

I prefer to speak in French, more than in English.

You have to speak in English because now you are going to England.

Sorry? I'm going to Paris, not to England.

 

 

 

Am coborât imediat. Lângă mine, la fel de pierdută, se afla o fată. Fuma.

Sorry, do you speak french?

Oui, îmi raspunde.

 

Slavă cerului! Deja intrasem în panică. Ne-am împrietenit repede. Mergea şi ea la Paris. Am fost cu ea să își cumpere o cafea. La întoarcere, doi băieți, ne-au întrebat de un autobuz spre Amsterdam. Tot discutând cu ei, am aflat că erau din Australia și că de două luni călătoreau prin Europa. Au făcut cunoștință. Elvis și Matthew, căci așa îi chema, au fost tare simpatici. Păcat că a venit Megabus și a trebuit să plecăm.

 

Și iată-mă pornind spre Franța cu stomacul cât un ghem mic de ață.

 

 

M-am așezat pe scaunul din față, lângă un tip ce nu părea a fi francez. Călătoria a durat mai mult decât era prevăzut pe bilet. La opt am ajuns în Paris, asta după ce am așteptat o grămadă la semafor.

 

De cum am coborât din autobuz, am și văzut-o pe Violeta; mă aștepta de minute bune și, în ciuda acestui fapt, afișa pe chip un zâmbet larg și cald. Privirea mi s-a îndreptat către cei doi gemeni pe care îi purta ea și soțul ei, Adrien și Nicolas, amândoi la fel de frumoși. Primului i-a scăpat un zâmbet zglobiu. Celălalt m-a studiat atent și nu a spus nimic.

 

 

 

Ne-am dus la mașină și, deși aveam să facem încă o oră pe drum, călătoria a fost atât de plăcută nu numai pentru cei doi pici ce au avut parte de fel și fel de joculețe distractive propuse de mama lor ci și pentru mine, care descoperam în ochii lor pe vreme ce timpul trecea inocență și veselie.

 

 

 

La 21:00 am ajuns. Un apartament intim, primitor, plin cu jucării. De obicei, atunci când merg în vizită la o persoană, sunt destul de rezervată, timidă, dar acum, mă simțeam ca acasă. Am început să mă joc cu Nicolas și Adrien iar noaptea a venit destul de repede, nu înainte de a primi poate unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care le-am primit vreodată. Tremuram de emoție. Nu am putut să spun nimic. O fac acum. Mulțumesc din suflet, Violeta!

 

 

 

O singură zi a durat turul orașului dar pot să zic că deja m-am îndrăgostit de el. Motivul? Iată de ce.

 

Place de la Bastille

 

    Biletul pentru plimbarea pe Sena             Monument du Louvre                       Poze din vaporaș         La Tour Eiffel         Notre Dame de Paris  
          Pont des Arts       Iubirea noastră a ruginit   Metroul   A fost o plimbare plăcută alături de o familie pe care am îndrăgit-o încă din prima clipă. Voi reveni cu drag... curând!