Primul zbor cu avionul, primele gânduri
De cum m-am despărțit de Diana, am simțit cum o bucățică se rupe din mine și rămâne cu ea. Priveam poarta prin care trebuia să trec și mi se părea că aceasta își modifică dimensiunile, că devine din ce în ce mai mare. Teamă mi se instală brusc în trup. Nu am putut să o înlătur până în momentul din față. M-am uitat pentru ultima oară în spate și i-am făcut cu mâna. Din zbor, i-am prins zâmbetul și l-am așezat într-un colț de suflet. I-l voi oferi la întoarce. În ziua aceea, zâmbetul nu mi s-a arătat pe chip. Tare încăpățânat mai e uneori!
Un domn m-a pus să mă descalț. Ușor amuzată, mi-am dat ghetele jos. Două secunde mai târziu, a trebuit să îmi pun și ochelarii în toc.
A urmat și cea de-a două poartă unde am stat până la 1:30. Pe bilet scria că avionul va decola la 12:45, dar cum mai apar probleme iar condițiile meteo sunt foarte schimbătoare, mai ales iarna, a fost nevoie să stăm în picioare mai bine de o oră până am fost lăsați înăuntru. Eram foarte obosită. Ochii mi se închideau ca unui bebeluș abia născut. În mulțimea strânsă în fața unui ghișeu, o doamnă m-a lovit cu bagajul și m-am dezechilibrat. Dacă nu mă apucăm de mâneca unui tânăr, picăm. Nu dormisem deloc toată noaptea. Emoțiile îmi paralizaseră întregul trup.
În cele din urmă, și-au făcut apariția și cei care se ocupau de acte iar în câteva minute toată lumea era deja la locul ei. La intrare, am fost întâmpinați de niște stewardeze foarte drăguțe. Mă așteptam să am emoții în momentul decolării, dar nu s-a întâmplat lucrul acesta. Eram de-a dreptul încântată.
Nu m-am bucurat însă de zbor. Pentru că nu am prins loc la fereastră, m-am mulțumit cu revistă pe care mi-o cumpărasem din aeroport -National Geographic- și cu două-trei minute de somn. Nu vedeam scrisul, nici imaginile. Gândurile ce zburau în partea opusă în care se îndrepta avionul nu îmi dădeau pace. Rupeau încă o bucățica din mine și o purtau înspre Acasă.
Am ajuns în Belgia cu niște fărâme de inimă în care picurau câțiva stropi de încredere că totul o să fie bine. Un soare blând mi-a urat "Bienvenue!", încercând din răsputeri să îmi smulgă un surâs.
Un domn m-a pus să mă descalț. Ușor amuzată, mi-am dat ghetele jos. Două secunde mai târziu, a trebuit să îmi pun și ochelarii în toc.
A urmat și cea de-a două poartă unde am stat până la 1:30. Pe bilet scria că avionul va decola la 12:45, dar cum mai apar probleme iar condițiile meteo sunt foarte schimbătoare, mai ales iarna, a fost nevoie să stăm în picioare mai bine de o oră până am fost lăsați înăuntru. Eram foarte obosită. Ochii mi se închideau ca unui bebeluș abia născut. În mulțimea strânsă în fața unui ghișeu, o doamnă m-a lovit cu bagajul și m-am dezechilibrat. Dacă nu mă apucăm de mâneca unui tânăr, picăm. Nu dormisem deloc toată noaptea. Emoțiile îmi paralizaseră întregul trup.
În cele din urmă, și-au făcut apariția și cei care se ocupau de acte iar în câteva minute toată lumea era deja la locul ei. La intrare, am fost întâmpinați de niște stewardeze foarte drăguțe. Mă așteptam să am emoții în momentul decolării, dar nu s-a întâmplat lucrul acesta. Eram de-a dreptul încântată.
Nu m-am bucurat însă de zbor. Pentru că nu am prins loc la fereastră, m-am mulțumit cu revistă pe care mi-o cumpărasem din aeroport -National Geographic- și cu două-trei minute de somn. Nu vedeam scrisul, nici imaginile. Gândurile ce zburau în partea opusă în care se îndrepta avionul nu îmi dădeau pace. Rupeau încă o bucățica din mine și o purtau înspre Acasă.
Am ajuns în Belgia cu niște fărâme de inimă în care picurau câțiva stropi de încredere că totul o să fie bine. Un soare blând mi-a urat "Bienvenue!", încercând din răsputeri să îmi smulgă un surâs.
Commentaires
Enregistrer un commentaire
Merci.