C'est fini!
Nu am mai scris în ultima perioadă, nu pentru că nu ce mi s-a întâmplat nu a meritat a fi așternut pe paginile jurnalului meu de călătorie pe care am început îl răsfoiesc cuprinsă de o nostalgie caldă ci pentru că am așteptat să vină acest moment, al peunultimul articol.
Mă încearcă un sentiment ușor de tristețe la gândul că în curând voi vorbi despre Erasmus la trecut. Totuși, nu voi lăsa să îmi dispară zâmbetul de pe chip. Nu, nu, nu! Am destule motive să nu îl mai ascund, să îi dau voie să bucure de mângâierea soarelui.
Iată una dintre ele:
https://www.youtube.com/watch?v=JmGz6-T57wM
Când am primit răspuns din partea comisiei de evaluare, nu mi-am imaginat ziua în care aveam să împlinesc 21 de ani pe meleaguri străine atât de frumoasă.
Să iubesc, asta mi-am propus pentru anul ce vine: curat, sincer și necondiționat.
Simt cum o sumedenie de cuvinte mi se îngrămădesc în minte, mai emoționate ca niciodată. Vreau să le dau glas tuturor însă majoritatea se poticnesc în pragul buzelor uscate. Rămân acolo, uitându-se cu teamă în jur. Nu îndrăznesc să le cert. Le înțeleg prea bine.
Se face liniște... Privesc în stânga mea. Apuc ușor foaia lăsată cu grijă pe masă și încep să număr...
Au trecut patru luni. Pare puțin, ai spune, dar a fost suficient pentru a deveni o deveni o altă Georgiana.
Georgiana. Da! Georgiana spus cu voce tare!
"Numele meu este Georgiana și după cum știți, sunt din România, țară despre care, probabil, nu cunoașteți foarte multe lucruri. Poate ați auzit de Nadia Comăneci, sportiva care a luat la 14 ani nota 10 la Jocurile Olimpice din Montreal, de George Enescu ori Constantin Brâncuşi, dar cred că singura imagine pe care o aveți în momentul de față despre comunitatea noastră este rezultatul a ceea ce v-a fost spus sau ați văzut în media sau pe Internet (românii numiți "țigani, hoți sau proști" ) și mai puțin a ceea ce au reușit promoveze aceste personalități valoroase.
Din ce în ce mai mulți români își părăsesc țara pentru a-și construi o viață mai bună în străinătate. Într-o zi friguroasă de sfârșit de ianuarie, mi-am părăsit orașul în care m-am născut şi mi-am luat și eu zborul spre tărâmuri necunoscute, condusă fiind de mirajul visului belgian.
Spre deosebire de alți oameni cărora le este teamă de etichetele pe care străinii au tendința de a le pune atunci când sunt întrebați "Tu de unde vii?", eu îmi iubesc țara și sunt mândră de oamenii ce o locuiesc, de limba pe care o vorbesc, iar astăzi aș vrea să vă prezint o mică parte din acest colț de rai numit România. "
Așa începea prezentarea mea la examenul de franceză, prezentare pe care am pregătit-o în dimineața zilei de joi. Aveam emoții, dar, în ciuda acestui fapt, am ridicat mâna și m-am îndreptat spre catedră cu douăzeci de fotografii în mână.
Se spune că o imagine valorează cât o mie cuvinte, vorbe ce au fost demonstrate pe deplin, căci colegii mei au fost pur și simplu încântați de ce au văzut.
Scurta călătorie prin frumoasa Românie (ieri m-am rezumat doar la Cascada Bigar-despre care s-a tot vorbit pe Facebook-, Castelul Corvinilor și Castelul Peleş, Cimitirul Vesel, Delta Dunării, Sfinxul, Statuia lui Decebal, Transfăgărăşanul, mănăstirile din Moldova și albastru de Voroneţ, Vulcanii Noroioși, Lacul Siriu, la ie și la câteva preparate tradiționale; vor mai exista și alte dăţi, de asta sunt sigura) ce s-a terminat cu ropote de aplauze a durat zece minute, timp în care am simțit dorul alergând prin trup. Îmi doresc să mă întorc, dar îmi este greu să mă desprind de locul pe care am ajuns să îl consider acasă, de mâna aceasta de oameni frumoși, profesori și colegi, pe care am avut ocazia să îi cunosc.
Aş fi vrut să închei acest articol cu o poză cu mine și Halima, fata ce m-a ajutat să înțeleg că în ciuda diferențelor culturale, a religiei, a modului de gândi sufletele se pot lega prin firul invizibil al prieteniei, dar pentru că am decis să îi respect dorința, aceea de a nu apărea pe blog, nu o voi face.
O înlocuiesc cu alta.
Halima: în spatele aparatului de fotografiat.
Mulțumesc pentru tot!
Mă încearcă un sentiment ușor de tristețe la gândul că în curând voi vorbi despre Erasmus la trecut. Totuși, nu voi lăsa să îmi dispară zâmbetul de pe chip. Nu, nu, nu! Am destule motive să nu îl mai ascund, să îi dau voie să bucure de mângâierea soarelui.
Iată una dintre ele:
https://www.youtube.com/watch?v=JmGz6-T57wM
Când am primit răspuns din partea comisiei de evaluare, nu mi-am imaginat ziua în care aveam să împlinesc 21 de ani pe meleaguri străine atât de frumoasă.
Să iubesc, asta mi-am propus pentru anul ce vine: curat, sincer și necondiționat.
Simt cum o sumedenie de cuvinte mi se îngrămădesc în minte, mai emoționate ca niciodată. Vreau să le dau glas tuturor însă majoritatea se poticnesc în pragul buzelor uscate. Rămân acolo, uitându-se cu teamă în jur. Nu îndrăznesc să le cert. Le înțeleg prea bine.
Se face liniște... Privesc în stânga mea. Apuc ușor foaia lăsată cu grijă pe masă și încep să număr...
Au trecut patru luni. Pare puțin, ai spune, dar a fost suficient pentru a deveni o deveni o altă Georgiana.
Georgiana. Da! Georgiana spus cu voce tare!
"Numele meu este Georgiana și după cum știți, sunt din România, țară despre care, probabil, nu cunoașteți foarte multe lucruri. Poate ați auzit de Nadia Comăneci, sportiva care a luat la 14 ani nota 10 la Jocurile Olimpice din Montreal, de George Enescu ori Constantin Brâncuşi, dar cred că singura imagine pe care o aveți în momentul de față despre comunitatea noastră este rezultatul a ceea ce v-a fost spus sau ați văzut în media sau pe Internet (românii numiți "țigani, hoți sau proști" ) și mai puțin a ceea ce au reușit promoveze aceste personalități valoroase.
Din ce în ce mai mulți români își părăsesc țara pentru a-și construi o viață mai bună în străinătate. Într-o zi friguroasă de sfârșit de ianuarie, mi-am părăsit orașul în care m-am născut şi mi-am luat și eu zborul spre tărâmuri necunoscute, condusă fiind de mirajul visului belgian.
Spre deosebire de alți oameni cărora le este teamă de etichetele pe care străinii au tendința de a le pune atunci când sunt întrebați "Tu de unde vii?", eu îmi iubesc țara și sunt mândră de oamenii ce o locuiesc, de limba pe care o vorbesc, iar astăzi aș vrea să vă prezint o mică parte din acest colț de rai numit România. "
Așa începea prezentarea mea la examenul de franceză, prezentare pe care am pregătit-o în dimineața zilei de joi. Aveam emoții, dar, în ciuda acestui fapt, am ridicat mâna și m-am îndreptat spre catedră cu douăzeci de fotografii în mână.
Se spune că o imagine valorează cât o mie cuvinte, vorbe ce au fost demonstrate pe deplin, căci colegii mei au fost pur și simplu încântați de ce au văzut.
Scurta călătorie prin frumoasa Românie (ieri m-am rezumat doar la Cascada Bigar-despre care s-a tot vorbit pe Facebook-, Castelul Corvinilor și Castelul Peleş, Cimitirul Vesel, Delta Dunării, Sfinxul, Statuia lui Decebal, Transfăgărăşanul, mănăstirile din Moldova și albastru de Voroneţ, Vulcanii Noroioși, Lacul Siriu, la ie și la câteva preparate tradiționale; vor mai exista și alte dăţi, de asta sunt sigura) ce s-a terminat cu ropote de aplauze a durat zece minute, timp în care am simțit dorul alergând prin trup. Îmi doresc să mă întorc, dar îmi este greu să mă desprind de locul pe care am ajuns să îl consider acasă, de mâna aceasta de oameni frumoși, profesori și colegi, pe care am avut ocazia să îi cunosc.
Aş fi vrut să închei acest articol cu o poză cu mine și Halima, fata ce m-a ajutat să înțeleg că în ciuda diferențelor culturale, a religiei, a modului de gândi sufletele se pot lega prin firul invizibil al prieteniei, dar pentru că am decis să îi respect dorința, aceea de a nu apărea pe blog, nu o voi face.
O înlocuiesc cu alta.
Halima: în spatele aparatului de fotografiat.
Mulțumesc pentru tot!
Commentaires
Enregistrer un commentaire
Merci.